Estimează data la care se împlinește termenul de prescripție extinctivă pentru dreptul tău la acțiune, în funcție de tipul raportului juridic: 3 ani pentru cazul general, 10 ani pentru drepturi reale, 2 ani pentru asigurări, 1 an pentru servicii hoteliere. Calcul orientativ, fără cauzele de suspendare sau întrerupere.

Prescripția extinctivă stinge dreptul de a obține, prin forța statului, executarea unei obligații, dacă titularul nu acționează în instanță în termenul prevăzut de lege. Termenul general este de 3 ani (art. 2517 Cod Civil), dar legea prevede termene diferite pentru anumite categorii de raporturi juridice. Datoria nu dispare la expirarea termenului, dar debitorul poate invoca prescripția și instanța va respinge acțiunea dacă acesta o ridică.
Termenul începe de la data la care titularul dreptului a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea dreptului la acțiune (cine este debitorul și că are o obligație neîndeplinită), nu neapărat de la data faptei sau a contractului. Sursa: art. 2523 Cod Civil.
Cursul prescripției se oprește temporar (fără să se piardă timpul deja scurs) în cazuri precum forța majoră, procese aflate pe rol între aceleași părți sau anumite raporturi de familie. La încetarea cauzei, termenul își reia cursul. Acest calculator nu poate ține cont de aceste situații, le verifici doar cu un avocat, pe cazul concret.
Anumite evenimente întrerup complet termenul, care începe să curgă din nou de la zero: recunoașterea dreptului de către debitor (inclusiv o plată parțială), introducerea unei cereri de chemare în judecată sau un act de executare silită. Sursa: art. 2537-2543 Cod Civil.
10 ani pentru drepturile reale neprescriptibile altfel și pentru prejudiciile grave asupra minorilor; 3 ani pentru majoritatea raporturilor civile și comerciale obișnuite; 2 ani pentru raporturile de asigurare; 1 an pentru servicii hoteliere și de alimentație publică. Părțile cu capacitate deplină pot conveni expres alt termen, între 1 și 10 ani.
O firmă emite o factură scadentă pe 15 martie 2023, iar clientul nu plătește. Termenul de prescripție pentru o datorie comercială obișnuită este cel general, de 3 ani, iar punctul de plecare este data scadenței, adică momentul la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că debitorul nu și-a îndeplinit obligația. Calculul simplu ar da 15 martie 2026 ca dată limită. Dacă însă pe 10 iunie 2024 debitorul recunoaște datoria printr-un e-mail sau face o plată parțială, termenul se întrerupe și începe să curgă din nou de la zero, din 10 iunie 2024, cu o nouă limită pe 10 iunie 2027. Acesta este motivul pentru care calculatorul de mai sus afișează un rezultat teoretic: fără informații despre eventuale întreruperi sau suspendări, orice instrument online poate doar estima, nu poate confirma juridic o dată limită.
Prescripția extinctivă stinge dreptul la acțiune, dar dreptul substanțial rămâne (o plată voluntară după prescripție e valabilă, nu poate fi cerută înapoi). Termenul de decădere, în schimb, stinge chiar dreptul, nu doar posibilitatea de a-l valorifica în instanță. Cele două nu se calculează la fel și nu se confundă în practică.
Multă lume calculează termenul de la data contractului sau a faptei prejudiciabile, dar legea leagă începutul de momentul cunoașterii prejudiciului și a persoanei răspunzătoare. La contractele cu executare succesivă (rate, chirii, abonamente), fiecare scadență are propriul termen de prescripție, calculat separat.
O greșeală des întâlnită la recuperarea creanțelor este ignorarea efectului unei plăți parțiale sau al unei promisiuni scrise de plată: acestea sunt recunoașteri ale datoriei și întrerup termenul, chiar dacă debitorul nu achită integral suma.
Introducerea cererii de chemare în judecată chiar înainte de împlinirea termenului întrerupe prescripția, dar formalitățile (taxe, completarea corectă a cererii) pot dura. Recomandarea practică este să acționați cu cel puțin câteva săptămâni înainte de data limită estimată, nu în ultima zi.