Calculează durata legală a preavizului și data estimată a ultimei zile de muncă, pentru concediere sau demisie, conform Codului Muncii.

Codul Muncii stabilește termene simetrice pentru cele mai multe situații: 20 de zile lucrătoare, atât la demisia unui angajat cu funcție de execuție, cât și la concedierea dispusă de angajator. Excepția notabilă este demisia unui angajat cu funcție de conducere, unde termenul de preaviz urcă la 45 de zile lucrătoare, pentru a da timp angajatorului să găsească un înlocuitor. Zilele se numără lucrătoare, nu calendaristice, ceea ce înseamnă că weekend-urile nu se contorizează. Preavizul poate fi scurtat prin acordul ambelor părți, dar angajatorul nu poate impune unilateral un termen mai mic decât cel legal.
Dacă un angajat cu funcție de execuție depune demisia luni, 3 martie, termenul de 20 de zile lucrătoare curge din ziua următoare, excluzând weekendurile din numărare. Ultima zi de muncă rezultă undeva în jurul datei de 31 martie, în funcție de exact câte weekenduri și eventuale sărbători legale intervin în interval. Pentru o funcție de conducere, cu preaviz de 45 de zile lucrătoare, aceeași dată de notificare ar plasa ultima zi de muncă la începutul lunii mai, aproximativ dublu față de termenul standard.
Pe toată durata preavizului, angajatul continuă să lucreze și să fie plătit normal, cu toate drepturile și obligațiile contractului de muncă în vigoare.
Perioada de preaviz este menită să permită angajatorului timpul necesar pentru găsirea unui înlocuitor și organizarea predării responsabilităților într-un mod ordonat.
Angajatorul și angajatul pot conveni de comun acord să renunțe total sau parțial la perioada de preaviz, situație frecventă atunci când ambele părți doresc o încheiere mai rapidă a raportului de muncă.
Anumite situații scutesc părțile de obligația de preaviz sau modifică termenele standard: concedierea disciplinară pentru abateri grave nu presupune preaviz, angajatul fiind eliberat imediat din funcție după parcurgerea procedurii disciplinare legale. De asemenea, în perioada de probă, termenul de preaviz este mult mai scurt (de regulă câteva zile lucrătoare), reflectând caracterul provizoriu al angajării. Contractele colective sau individuale de muncă pot stabili termene diferite de cele legale minime, dar niciodată mai mari decât maximul prevăzut de Codul Muncii pentru situația respectivă.
Cea mai comună greșeală este numărarea zilelor calendaristice în loc de zile lucrătoare. O eroare de acest tip poate scurta ilegal preavizul cu opt sau nouă zile, în funcție de câte weekenduri intră în interval.
Zilele de sărbătoare legală (1 mai, 1 decembrie, zilele de Paște și Crăciun etc.) nu se numără ca zile lucrătoare, chiar dacă pică într-o zi din săptămână care ar fi în mod normal lucrătoare.
Termenul de preaviz începe să curgă din ziua imediat următoare comunicării demisiei sau deciziei de concediere, nu din chiar ziua notificării. Includerea greșită a acelei prime zile modifică rezultatul final.
Concedierea colectivă (care afectează simultan un număr mare de angajați, conform pragurilor din Codul Muncii) presupune, pe lângă termenul obișnuit de preaviz, și o procedură prealabilă de consultare cu sindicatul sau reprezentanții angajaților, plus notificarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. Această procedură poate prelungi practic intervalul dintre anunțul inițial și ultima zi de muncă efectivă, deși termenul de preaviz individual rămâne cel standard de 20 de zile lucrătoare. De asemenea, angajatul concediat nu este obligat să efectueze integral preavizul dacă găsește un alt loc de muncă în această perioadă, dar trebuie să respecte procedura de încetare convenită cu angajatorul, altfel riscă să piardă anumite drepturi legate de perioada de preaviz neefectuată.
Părăsirea locului de muncă fără efectuarea preavizului sau fără acordul angajatorului de a-l reduce poate fi considerată abatere, iar angajatorul are dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul dovedit.
Dacă angajatorul nu respectă termenul legal de preaviz la concediere, decizia de concediere poate fi contestată în instanță și anulată pentru vicii de procedură, cu obligarea la reintegrare sau despăgubiri.
Atât demisia, cât și decizia de concediere trebuie comunicate în scris, cu dată certă (recomandat prin registratură sau scrisoare recomandată), pentru a putea proba corect momentul de la care începe să curgă preavizul.